Prohod
de George Toparceanu
In orasul nostru putrezit in ceata
Unde toata ziua canta catirinci,
Au murit cinci oameni intr-o dimineata
Si i-au dus la groapa, morti, pe catesicinci.
Dupa-aceea altii s-au pornit sa moara,
Care mai de care, cate doi pe ceas.
Din locuitorii vii odinioara
Nu se stie bine cati au mai ramas.
Dar asa se-ntampla regulat cand ploua
Moare ici o baba, dincolo un domn.
Ceilalti il ingroapa pe la ceasul doua,
Ca sa nu-l trezeasca linistea din somn.
Merge-ncet cortegiul funerar prin ploaie,
Nimenea nu-l roaga sa mai stea un pic.
Si pe strada lunga trec trasuri, tramvaie,
Rudele, spasite, calca dupa dric.
Ceilalti, pe de laturi, toti isi vad de treaba,
Unul la catedra, altul la proces.
Rareori din treacat se opreste-o baba,
Si pe urma pleaca dupa interes.
Doar in deal, departe, la Eternitate,
S-a pornit un clopot ca sa-i indispuna
Bate-a deznadejde si-a pustietate,
I-auzi cum mai bate,
I-auzi cum mai suna ...
Ca un glas de moarte singur in furtuna,
Suna lung sa spuna zarii-ndepartate
C-au uitat, pesemne, ce-a avut sa-i spuna
I-auzi cum mai suna,
I-auzi cum mai bate ...
Dar nu se opreste nimeni sa-l auda,
Si la noapte, targul, inca populat,
O sa-si ducan spate atmosfera uda,
Ca si cum nimica nu s-ar fi intamplat!
Ca si cum nimica nu s-ar fi-ntamplat!
(Demonstene Botez)
Prohod
Aceasta pagina a fost accesata de 3309 ori.
