Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros,
Se plimba o cotofana
Cand in sus si cand in jos.
Un catel trecand pe-acolo s-a oprit mirat in loc:
- Ah, ce mare dobitoc!
Nu-l credeam asa de prost
Sa ia-n spate pe oricine…
Ia stai, frate, ca e rost
Sa ma plimbe si pe mine!

Cugetand asa, se trage indarat sa-si faca vant,
Se piteste la pamant
si de-odata - zdup! - ii sare
Bivolului in spinare…



Ce s-a intamplat pe urma nu e greu de-nchipuit.
Apucat cam fara veste, bivolul a tresarit,
Dar i-a fost destul o clipa sa se scuture, si-apoi
Sa-l rastoarne,
Sa-l ia-n coarne
si cat colo sa-l arunce, ca pe-o zdreanta in trifoi.

- Ce-ai gandit tu oare, javra? Au, crezut-ai ca sunt mort?
Cotofana, treaca-mearga, pe spinare o suport
Ca ma apara de muste, de tantari si de tauni
si de alte spurcaciuni…
Pe cand tu, potaie proasta, cam ce slujba poti sa-mi faci?
Nu mi-ar fi rusine mie de vitei si de malaci,
Bivol mare si puternic, gospodar cu greutate,
Sa te port degeaba-n spate?…