Pirin Planina - Capitolul 15
de George Toparceanu
15.
Grupul de camarazi străini în care am intrat aştepta pe marginea liniei să fie îmbarcat, la noapte sau mâine-dimineaţă, în vagoanele descoperite ale trenului Decauville care trecea pe-aici de două ori pe zi spre Radomir.
Era o amestecătură pestriţă de costume ciudate, din care aproape orice urmă de uniformă dispăruse: o colecţie întreagă de tipuri etnice cu totul diferite - ruşi, franţuji, italieni şi mai cu seamă mulţi sârbi - vorbind în tot atâtea limbi deosebite. Numai români nu părea să se găsească printre ei. Şi dacă o fi fost vreunul, era greu să-l cunosc din primul moment, în atâta amestecătură de oameni.
Unii dormeau întinşi pe pământul gol, cu capul pe bagaj; alţii îşi făceau de lucru în jurul unui foc improvizat, ori stăteau de vorbă aşezaţi la marginea terasamentului şi zvârleau cu pietre în apa Strumei, pentru trecere de vreme.
Ca să am şi eu cu cine sta de vorbă, m-am ridicat pe un bolovan mare din margine ş-am strigat peste capetele lor:
- Măi!... Care dintre voi e român?
Atunci unul dintre cei culcaţi cu faţa-n sus, mai departe, şi-a săltat capul de la pământ - şi glasul lui mi-a răspuns, tocmai din celălalt capăt al grupului:
- Aici! Eu îs român!
Ne-am apropiat. Era un creştin voinic şi mustăcios, de prin ţinutul Tutovei. Îl chema Dumitrache Nedelcu. Ne-am tras mai la o parte ca să vorbim pe îndelete ş-am fumat amândoi câte o ţigară, din tutunul meu cel tare de pe Pirin.
L-am întrebat:
- Ai fost în slujba căilor ferate?
- Da, domnule, mi-a răspuns el cam repezit. Am fost mehalnic la drumu-de-fier.
- Ce vorbeşti, mă! Mecanic?
- Păi!
La asta nu mă aşteptasem. M-am uitat la mutra lui şi mi-a venit să râd.
- Da' dumneata ce-ai fost? m-a întrebat el, mai mult neliniştit decât vexat. Tot mehalnic ai fost?
- Nu prea! Doar acu, de vreo săptămână, am început şi eu să fiu... Aşa ne-a fost nouă dat, pesemne, să ne-ntâlnim doi mehalnici în ţara bulgărească, tot unul şi unul.
Dumitrache se uita la mine şi nu ştia ce să creadă. S-ar fi bucurat el c-a dat peste un tovarăş cu care să se sfătuiască la o nevoie ca asta, dar n-avea încredere. Poate că eram numai vreo iscoadă de-a bulgarilor - mai ştii?
- Şi... cam din ce parte a ţării eşti dumneata? m-a ispitit el, ca să vadă dacă nu mă încurc.
- Apoi tot cam de pe-acolo, de prin Moldova... i-am răspuns eu, vag.
- Aşa? Atunci o să fie tare bine că ne-am întâlnit amândoi.
- Da, da, mare pricopseală.
Dumitrache a tăcut o vreme, cu fruntea încreţită.
- Domnule, tare te-aş ruga să-mi spui şi mie: oare ce gândeşti c-au să facă bulgarii cu noi, când om ajunge la Sofia?
- Ce să facă? Au să ne puie pe câte o maşină.
- Bine, asta ştiu eu... Da' nu crezi c-au să rânduiască pe vreunul de-al lor, care cunoaşte meşteşugul, să ne mai arate ceva la-nceput, pe ici, pe colo, cum merge treaba la maşină? Că eu, drept să-ţi spui, am cam uitat sama la şuruburi, de când n-am mai pus mâna pe ele.
- Ba despre asta să-ţi iei nădejdea, l-am descurajat eu. N-o să-ţi arate nimeni nimic. O să te puie pe maşină - şi gata: mână, băiete! Nu ştii cum e bulgarul?
Când m-a auzit vorbind aşa, Nedelcu s-a posomorât de tot la obraz. Şi-a pus ochii în pământ s-a oftat din adâncul inimii, fără să mai scoată un cuvânt.
- Măi, Dumitrache... mi se pare mie că nici tu n-ai fost mehanic, cum zici!
Omul a-nghiţit o dată-n sec, dar tot se mai codea.
- N-am fost, domnule, mi-a mărturisit el în sfârşit, cu greutate. Drept e că n-am prea fost, până pe-acolo. Da' ce era să fac? Decât să mor de foame în ţara pietrelor...
- Cine te-a scris pe listă?
- Un starş de la gura Strumiţei.
Ca să-i mai vie inima la loc, am încercat atunci să-i arăt că putea să scape cu faţa curată. L-am învăţat să spuie la Sofia c-a fost frânar şi că starşul l-a trecut din greşală pe listă ca mecanic.
Dar el o ţinea înainte, cum o apucase:
- N-ar fi rău să te dai dumneata pe lângă talienii iştia, să-i iei aşa cu vorba, pe departe, să-i întrebi cum merge treaba pe maşină. Ştii, azi una, mâine alta - poate le furi ceva din meşteşug... şi-mi spui şi mie pe urmă.
- Degeaba, Dumitrache, nu se-nvaţă mehălnicia aşa, pe dinafară, cum crezi tu. Va să fii de faţă, să vezi cu ochii, ca să poţi învăţa câte ceva.
- Atunci, ţine minte de la mine, are să fie rău tare de noi, a zis el. Maşina-i lucrul dracului, domnule, nu şagă. Dacă nu-i ştii sama bine la meşteşugurile ei, îndată-ţi face o poznă. Când vrei s-o ia înainte, porneşte de-a-ndaratele... Şi te duce de râpă, cu trin cu tot. Ori, dacă-i pui mâna unde nu se cade, te trezeşti cu ea că-ncepe a chiui cât şaptezeci de scroafe la un loc, de scoală tot oraşul în gura ei. Şi ce te faci?...
A doua zi dimineaţa, am pornit în sfârşit.
În vagonul al doilea de la coadă, unde ne-ajunsese rândul la îmbarcare, Dumitrache Nedelcu stătea lângă mine ca pe spini. La fiecare haltă sărea jos cel dintâi, ca să dea târcoale în jurul maşinii; la pornire, se urca în vagon cel din urmă. Era tăcut, preocupat, cu fruntea încreţită.
- Numai de-un lucru mi-i ciudă, a răsuflat el într-un rând, că nu pot sta acolo de faţă când o porneşte şi când o opreşte, să văz ce-i face... Încolo, ştiu toate cele. Am văzut cum îi dă apă, am văzut pe unde o-ndoapă cu cărbuni, am văzut cum o şterge cu şomoiogul pe la încheieturi. Doar pe dedesubt n-am putut lua sama să văz cumu-i, că nu mă lasă bulgarul.
- Care bulgar?
- Cel de pe maşină. Nu rabdă să m-apropiu prea mult, ca să nu-i fur meşteşugul. Halal de-aşa mehalnic! E mânjit tot cu cărbuni, numa ochii ce-s de capul lui: are doi ochi mari şi albi, ca doi franci. Şi cum vede că mă dau pe lângă maşină, se stropşeşte la mine, se holbează şi m-ameninţă cu prafturiţa.
- Da' ce-i aia, prafturiţa?
- Cum, nici atâta lucru nu ştii? Apoi greu o să fie de dumneata când te-or pune pe maşină... Prafturiţa îi o vergea lungă de fier, cu şomoiog de cârpă udă la vârf. Stropeşti cărbunii cu ea, când vrei să iuţeşti focul. Prafturiţa trebuie să aibă orice meşter lăcătuş ori potcovar, darmite un mehalnic? Ce s-ar face el la drum fără ea? Uite, aista al nostru, cât îi el de mititel, are o prafturiţa de-un stânjen...
Trenul se oprea prea des, că distanţa dintre halte era mică, pe măsura locomotivei. După o haltă, Dumitrache s-a aşezat lângă mine, îmbufnat, s-a zis numai atâta:
- Era să mă opărească; m-o stuchit cu abur fierbinte pe-o nară.
La halta următoare, tovarăşul meu s-a întors din excursia-i obişnuită mai curând ca de obicei. Se freca cu mâna la ceafă.
- Ce-i, Dumitrache?
- Nu mai e chip de-nvăţat. M-au luat ciasovoii la ochi... Cum se opreşte trinu, toţi stau cu ochii pe mine şi mă pândesc; şi cum dau să mă fac spre maşină, se răped la mine, mă fugăresc din toate părţile şi m-alungă cu pumni în ceafă. De-acum, cu cât am apucat a-nvăţa până aici, cu atât am rămas...
*
La Radomir, am schimbat trenul. Ne-am suit în altul mai mare, de unde nimeni nu mai avea voie să se coboare.
Când am ajuns la Sofia, un inginer în uniformă militărească a venit să ne cerceteze pe fiecare, după listă.
- Mehanic? m-a întrebat el pe bulgăreşte, ajungând în dreptul meu.
- Nu, nu sunt mecanic, i-am răspuns eu pe franţuzeşte.
- Nici nu se putea să fii, a zis el. Dacă ai fi fost mecanic de drum-de-fier, ţara dumitale nu te-ar fi trimis pe front... Dar aici, pe listă, văd că te-ai dat drept mecanic. Ai minţit. Pentru ce?
- Ca să viu la oraş. Altfel, muream de foame prin munţii Macedoniei...
- Ştii că pentru asta poţi să fii împuşcat?
- Decât să mor de foame...
Bulgarul a stat câteva momente şi s-a gândit. Nu ştia ce să facă cu mine. S-a întors în sfârşit către ciasovoi, care aştepta cu baioneta la armă:
- Să-l duceţi la gara Nadejda, la vagoane... i-a poruncit el, fără să mă privească.
Soldatul m-a luat în primire numaidecât:
- Haida!
Când am trecut prin faţa celorlalţi, am dat cu ochii de Dumitrache Nedelcu, care aştepta să-i vie rândul. M-auzise vorbind, vedea acum că mă duce santinela, dar nu ştia ce-o să se-ntâmple cu mine.
- Domnule, stai să-mi vie şi mie rându, că eu nu ştiu să vorbesc... ce mă fac eu?
- Nu-ţi fie frică! Să spui c-ai fost frânar, cum te-am învăţat eu. Ai înţeles?
- Haida, bre! a mormăit ciasovoiul, împingându-mă de la spate.
Şi-am pornit, cu caraulă după mine, prin lapoviţă.
Pirin Planina - In loc de prefata
Pirin Planina - Capitolul 01
Pirin Planina - Capitolul 02
Pirin Planina - Capitolul 03
Pirin Planina - Capitolul 04
Pirin Planina - Capitolul 05
Pirin Planina - Capitolul 06
Pirin Planina - Capitolul 07
Pirin Planina - Capitolul 08
Pirin Planina - Capitolul 09
Pirin Planina - Capitolul 10
Pirin Planina - Capitolul 11
Pirin Planina - Capitolul 12
Pirin Planina - Capitolul 13
Pirin Planina - Capitolul 14
Pirin Planina - Capitolul 15
Pirin Planina - Capitolul 16
Pirin Planina - Capitolul 17
Pirin Planina - Capitolul 18
Pirin Planina - Capitolul 19
Pirin Planina - Capitolul 20
Pirin Planina - Capitolul 21
Aceasta pagina a fost accesata de 1913 ori.
