Pirin Planina - Capitolul 06
de George Toparceanu
6.
O locomotivă Decauville, înhămată la un şir nesfârşit de vagoane pitice, descoperite, ne-a adus de la Radomir până aici, la poalele dinspre miazănoapte ale Rodopilor. Munţi negri, scheletici, aproape fără vegetaţie, cu stânci colţuroase şi creste de piatră arsă, ca nişte munţi de pe altă planetă... Când te uiţi la ei ţi se face un gol în suflet, te-apucă durerea de cap şi un fel de scârbă amestecată cu presimţiri sinistre şi cu gânduri înalte despre nimicnicia acestei vieţi pământeşti.
Aici se isprăveşte linia ferată. Aici se isprăveşte lumea. Vom dormi la noapte pe platforma vagoanelor, care se vede bine că au cărat până acum numai pietriş, nisip şi prizonieri de război - şi mâine dimineaţă vom porni pe jos mai departe, printre munţi, pe lângă apa Strumei la vale, ca să trecem în Macedonia - pe celălalt tărâm...
Staţia-terminus e o simplă magazie de lemn cu acoperiş nou de scânduri, la fel cu toate şandramalele numite haltă, lângă care trenul-jucărie s-a oprit de atâtea ori până aici. Se văd puţin mai jos şi vreo două gospodării singuratice, de localnici; iar la dreapta liniei ferate, nu departe, un cot al Strumei - pe care acum o vedem întâia oară - îşi încovoaie pe prundiş oţelul undelor ca un uriaş boa constrictor culcat în umbră, sub munte, arătându-ne colţii lui de piatră.
Curând după sosirea noastră, s-a oprit dincolo de magazie şi un grup mic de vreo treizeci de prizonieri străini, aduşi din jos, din partea cealaltă a munţilor.
- Ce-o fi cu nemţii ăştia? se întreabă ai noştri, care n-au mai văzut până aici alt soi de prizonieri.
- Or fi niscai talieni ori franţuji, aliaţii noştri, explică unul. Nu vezi cum îi strunesc şi pe ei bulgarii?
Ne-am coborât din vagoane ca să ne mai dezmorţim şi, cu voia starşului, mă duc să fac o vizită acestor fraţi de arme, pe care întâmplarea ni i-a scos în cale.
Sunt francezi, prinşi pe frontul de la Salonic. Şi au fost prinşi de curând, pesemne, că nu s-au obişnuit încă bine cu năravurile bulgarilor. Când intru în vorbă cu ei şi le spun că suntem români, după primele cuvinte mă întreabă dacă nu s-ar găsi cumva, pe la ai noştri, ceva mâncare. Sunt lihniţi de foame, bieţii oameni. Şi sunt furioşi că bulgarii nu le-au dat nimic până acum:
- Ces bougres-là! Sont-ils assez emmerdants avec leur ciaka et ut re... nom de Dieu!
Ciaca şi utre... Cunoaştem.
Nouă ni s-a distribuit de dimineaţă la Radomir câte o pâine caldă, abia scoasă din cuptor, când am pornit la drum. Dar poţi s-o cauţi acum ca iarba de leac, că nu i-a mai rămas nici unuia măcar o firmitură până la ceasul ăsta.
Pe gardul din sus al unei gospodării de machedonţi ce părea pustie, şi-a făcut pe neaşteptate apariţia o pisică. Franţujii o văd şi, cât ai clipi, au organizat o mişcare strategică de învăluire, unii pe o parte, alţii pe alta. Au închis-o într-un semicerc larg de tiraliori, care încep să strângă rândurile pe nesimţite, cu precauţie. Pisica stă la soare pe gard şi se linge, nepăsătoare, fără să bănuiască ce i se pregăteşte. Şi să mai crezi în instinctul dobitoacelor! Un franţuz s-apropie încet de ea, se face că vrea să treacă niznai pe acolo - şi dintr-o dată o loveşte în cap cu un lemn, pe care-l ţinuse ascuns. A doborât-o... Câteva clipe stă aplecat asupra ei, meşterind ceva; apoi o ridică de coadă şi vine cu ea în triumf spre tabără.
Bulgarii râd.
Ai noştri au urmărit scena, de la distanţă, cu mâinile la spate. Au crezut întâi că-i vorba numai de-o petrecere, de un soi de distracţie naţională a acelora: aşa au ei obicei, să omoare mâţe, pentru trecere de vreme.
Dar când au văzut că străinii aprind focul sub o gamelă mare de tablă, pe când alţii s-au apucat să jupească mâţa şi să-i scoată măruntaiele, o nedumerire, ca o bănuială vagă, începe să-i cuprindă.
- Oare ce-or fi având de gând?
Franţujii au ciopârţit acum pisica în bucăţi cam de aceeaşi mărime, pe care le-au aruncat în gamela de pe foc, să fiarbă. Oamenii noştri se uită - şi parcă tot nu le vine să creadă... Numai la urmă, când i-au văzut că-şi împart fiertura, primind fiecare în câte un castronaş partea lui de carne şi de zeamă, şi-au întors capul, cu mare greaţă, scuipând care-n-cotro:
- Ai văzut, mă?... Spurcată naţie!
- Altminteri, sunt boieri... nu vor să mănânce toţi dintr-o oală, că li s-apleacă...
La Radomir, un potporucic mi-a dat de faţă cu santinelele escortei câteva atribuţii de comandă, care mi-au ridicat prestigiul în ochii lor. (Sunt răspunzător de disciplina oamenilor, am dreptul să asist la distribuirea pâinilor, să cer, când se poate, măsuri de bunăstare la popasuri etc).
Primul lucru pe care-l cer acum starşului este să dea voie oamenilor să se scalde, pe rând, în apa Strumei.
Am crezut că toţi vor da năvală. Dar prea puţini mi-au ascultat îndemnul ajungând pe malul apei, unde m-am dezbrăcat cel dintâi ca să fac o baie rece. Se vede că nu prea aveau ei încredere în această apă străină, care spumegă mânios şi bolborosea pe bulgăreşte, măcar că la culoare semăna aidoma cu ale noastre.
Pe când mă îmbrăcam, un om care se spăla pe faţă, puţin mai sus, se opreşte şi strigă privind spre mijlocul apei:
- Und' te duci, mă?
Cum rămăsesem numai noi doi, mă uit şi eu într-acolo, să văd cu cine vorbeşte. Dar nu zăresc pe nimeni.
- Mă, n-auzi? încotro ai luat-o?... strigă iar cel de pe mal, cu mâna streşină la ochi.
Îi urmăresc privirea şi iar nu văd pe nimeni.
- Cu cine vorbeşti? întreb eu.
- N-ai văzut? Cu unul de-ai noştri, care a trecut dincolo...
- Ţi s-a părut.
În adevăr, era încă lumină mare - soarele abia apunea după munte - şi Struma nu părea mai lată aici decât Oltul nostru. Dacă un om încerca să fugă trecând apa, ar fi fost cu neputinţă să nu-l văd şi eu.
Omul cu care am vorbit s-a întors încet la vagoane. A avut, desigur, o halucinaţie, din cauza oboselii şi-a slăbiciunii.
L-am lăsat să plece, ca să mai rămân câteva minute acolo, singur pe malul apei, în liniştea amurgului. Stând cu spatele spre tabără, puteam să-mi închipui că nu mai sunt prizonier, să am iluzia că sunt liber. Şi încercam să prelungesc cât mai mult clipele acestea de linişte şi singurătate - căci după atâtea zile de promiscuitate forţată, nevoia de izolare fizică, nevoia de a mă simţi singur măcar câteva minute ajunsese mai chinuitoare pent¬ru mine decât însăşi nevoia de hrană.
N-a trecut însă mult şi un ciasovoi a venit să mă caute, să mă întoarcă la tabără. Şi-mi tot spunea ceva pe drum, în limba lui, dar nu înţelegeam nimic. Abia când am ajuns la vagoane, am văzut despre ce-i vorba.
Murise un om.
L-am găsit într-un colţ de vagon, răzimat de marginea platformei, cu bărbia pe genunchi - parcă dormea. Era un omuleţ slab, trecut la faţă, cu mustăţile tunse. Nimeni nu ştia din care parte a ţării este, nici cum îl cheamă.
- A mâncat pâine caldă şi i-a căzut greu la inimă... caută unul de-ai noştri să-i explice starşului, pe româneşte.
- Cacvo inimă? întreabă bulgarul, încreţit.
Aşa e acum. Încercările prin care trecem fac între oameni o teribilă selecţie. Cei slabi se duc, rând pe rând. E destul ca organismul să fie puţin pignit într-un loc - şi-n scurtă vreme toată viaţa se scurge pe-acolo.
- Uite, p-ăsta I-am văzut eu în apă mai adineaori, când mă spălam pe mal, zice fără veste, la spatele meu, un glas. Îl cunosc bine, I-am văzut cu ochii mei cum trecea apa...
- Da' de unde! răspunde altul, din acelaşi vagon cu mortul. Nu s-a mişcat de la locul lui de as' dimineaţă.
- Şi când a murit? întreb eu.
- Adineaori, când apunea soarele...
Murise chiar în minutul când cel de pe mal l-a văzut la mijlocul apei, trecând dincolo...
Pirin Planina - In loc de prefata
Pirin Planina - Capitolul 01
Pirin Planina - Capitolul 02
Pirin Planina - Capitolul 03
Pirin Planina - Capitolul 04
Pirin Planina - Capitolul 05
Pirin Planina - Capitolul 06
Pirin Planina - Capitolul 07
Pirin Planina - Capitolul 08
Pirin Planina - Capitolul 09
Pirin Planina - Capitolul 10
Pirin Planina - Capitolul 11
Pirin Planina - Capitolul 12
Pirin Planina - Capitolul 13
Pirin Planina - Capitolul 14
Pirin Planina - Capitolul 15
Pirin Planina - Capitolul 16
Pirin Planina - Capitolul 17
Pirin Planina - Capitolul 18
Pirin Planina - Capitolul 19
Pirin Planina - Capitolul 20
Pirin Planina - Capitolul 21
Aceasta pagina a fost accesata de 1767 ori.
