Otilia Cazimir - Bustului meu
de George Toparceanu
Poezia Bustului meu porneste de la un fapt real, si anume, de la chiar bustul poetului.
Era un bust de ghips usor ingalbenit, care capatase cu vremea luciul aristocratic al fildesului. Dar George Toparceanu nu putea sa-l sufere, in primul rand pentru ca... purta mustati.
I-l facuse fratele lui, sculptorul Ion Mateescu, la Bucuresti, si niciodata n-am inteles de ce il mai carase la Iasi si nu-l lasase acolo, la vreo doamana Svart, oarecare, sa-l rastoarne cu cotul "cand o veni sa-l mature-n odaie".
Insa, in ciuda antiaptiei gatise a lui George Toparceanu pentru acel "alter ego fara ochelari", are-l arata cu cel putin zece ani mai in varsta, bustul avea multe din trasaturile caracteristice ale modelului: fruntea dreapta si larga ("da, dar de ce mi-a tras peste tampla suvita asta - si inca buclata! - de barbier?..."), urechea mica si frumos taiata ( "ca a lui Byron!"), linia ascutita si usor proeminenta a maxilarului inferior si gura cu colturile umflatae, ca de copil suparat.
Cand s-a mutat in casa de papusi de pe stradela Universitatii, George Toparceanu a constatat cu incantare ca bustul n-are loc in odaie.
"-Nu incapem amandoi. Unul din noi trebuie sa plece: ori el, ori eu..."
Si cum, la mutat, bustul lunecase de la picioarele birjarului si cazuse cam de sus pe bolovanii strazii, alegandu-se din aceasta aventura fara o jumatate de nas, a fost instalat in camaruta de lemne, unde-i tinea din cand in cand tovarasie cate-o cioata rebegita, cate-un catelus sau un pisoi lepadat, adusi de stapan inr efacere.
Inr-o zi m-am pomenit ca mi-l aduce plocon. Parca-l vad coborandu-se din trasura, cu invalidul in brate.
"-Inchipuieste-ti ca la mine n-am nici macar unde-l arunca. Lada de gunoi a nemtoaicei e cat o cuti de tutun Macedonia. Arunca-l tu..."
Dar cum as fi putut sa-l arunc? Spalat cu apa si cu benzina, ras cu cutitasul ca sa dispara amintirile colocatarilor prea putin reverentiosi din camaruta cu lemne, l-am asezat pe coltul biroului - cam piezis, sa nu i se vada nasul beteag.
Cand, peste cateva zile, a venit la noi si l-a gasit la loc de cinste, George Toparceanu s-a incruntat, dar n-a zis decat atat:
-"-Ada-mi, te rog, cheia de la pivnita."
Pivnita noastra e adanca, cu trepte inalte de stejar. George Toparceanu a asezat bustul pe pragul de sus, apoi, cu o lovitura bine calculata, ia- repezit un picior in ceafa. Am inchis ochii, sa nu vad ce se intampla, dar am auzit victima rostogolindu-se pana jos, din treapta in treapta, si sunand a gol. Vesel, George Toparceanu s-a coborat sa "constate decesul". Ghipsul inca rezistase, bustul nu era decat contuzionat. Mai carn decat inainte, semana leit cu prietenul lui de mai tarziu al modelului, criticul Bogdan-Duica.
Operatia s-a repetat, de cateva ori la sir, pana cand din bustul "cap de studiu" n-a mai ramas decat o gramajoara de cioburi galbui.
"-Mai pune-l pe birou, daca-ti da mana!" - mi-a spus razand George Toparceanu, aprinzandu-si , satisfacut, o tigara.
Otilia Cazimir - Bustului meu
Aceasta pagina a fost accesata de 3422 ori.
