Amintiri despre George Cosbuc
de George Toparceanu
Nu stiu care critic de valoare, cu drept cuvant, saluta in Cosbuc aparitia neasteptata si unica, in plina literatura moderna, un poet care aducea intr-o opera vie echilibrul si seninatatea clasicismului antic.
Dar opera poetului nostru este, in acelasi timp specific si profund romaneasca.
Aceasta dubla originalitate, mai mult decat celelalte insusiri, a facut din Cosbuc cea mai curata glorie a poeziei romane.
Ca si Eminescu, el a avut toate calitatile necesare pentru realizarea superbei lui opere. In alcatuirea lui rara, poetul cu simtire robusta si cu imaginatie neastamparata avea la indemana un artist neodihnit, stapan pe o tehnica mladioasa si sigura, un profund cunoscator al tainelor limbii noastre si o minte impodobita de inalta cultura clasica.
Omul era de o fermecatoare naivitate si modestie. Pentru intaia oara l-am vazut in gradina Cismigiului, cu vreo doi ani in turma, barbat in puterea varstei, la fel cu platanii mari, care-si scuturau frunzele uscate pe palaria lui cu borduri largi, fara sa-l tulbure din visuri... Cand la-m revazut pentru ultima oara, badea Gheorghe era aproape batran, cu trupul imputinat de vreme. Barbisonul ii incaruntise. Dar sub fruntea-i inalta, pe fata ostenita, intre pleoapele palide, ochii lui negri si tineri scaparau de viata intensa. La berarie ne-a vorbit de Virgiliu, iar pana la gara si in vagon, cu subtila pricepere si bogata eruditie, mi-a comentat cateva stante obscure din Divina comedie...
Pe timpul refugiului a ramas in Bucuresti. A murit, desigur, plin de adanca mahnire, sub regimul trecator ca un vis urat al ausweisului si al dominatiunii straine. Ochii lui s-au inchis inainte de plecarea cotropitoriloe din capitala tarii. N-a apucat sa cunoasca prabusirea si dezmembrarea Austro-Ungariei.
Amintiri despre George Cosbuc
Aceasta pagina a fost accesata de 2630 ori.
